Duminica 22 Decembrie

Aproape 700 de șoferi au rămas fără permis într-o singură zi


Polițiștii din toată țara au intervenit, vineri, la peste 2.200 de evenimente și au constatat 729 de infracțiuni, iar pentru neregulile constatate în trafic, au reținut peste 600 de permise de conducere.

Astfel, potrivit IGPR, la data de 28 februarie a.c., polițiștii au organizat 225 acțiuni punctuale (8 pe linia siguranței în școli, 4 pe linie de evaziune fiscală și 16 în domeniul silvic), intervenind, totodată, și la 2.274 de evenimente (1.791 fiind sesizate prin 112).

În urma activităților desfășurate, au fost constatate 729 de infracţiuni, 120 persoane fiind depistate în flagrant delict.

De asemenea, au fost depistate 12 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 24 de măsuri preventive.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat peste 8.300 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 3.200.000 de lei şi au fost confiscate bunuri de peste 13.000.000 de lei.

În trafic, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, astfel, au constatat 88 de infracțiuni la regimul rutier, au fost reținute 651 de permise de conducere și au fost retrase 222 de certificate de înmatriculare.          


Comentarii Facebook