Aproape 8.500 de cazuri noi de coronavirus în ultima zi. Câte teste au fost făcute


Conform Grupului de Comunicare Strategică, până astăzi, 27 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 457.848 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 

De asemenea, 326.657 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 10.884 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 8.499 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.157. Dintre acestea, 1.226 sunt internate la ATI.  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.048.536 de teste. Dintre acestea, 35.610 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 23.026 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.584 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 1.039 de  teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 27 noiembrie.

Pe teritoriul României, 46.856 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.916  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 69.180 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 62 de persoane.


Comentarii Facebook