Duminica 22 Decembrie

Aproape 80 de persoane prinse încălcând măsura autoizolării. S-au dat și peste 100 de amenzi


Polițiștii din toată țara au aplicat, în cursul zilei de joi, peste 100 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor de combatere a pandemiei COVID-19.

Astfel, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 108 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 98.700 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal. 

Totodată, în data de 18 iunie a.c., 75 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.


Comentarii Facebook