Duminica 22 Decembrie

Aproape 9.500 de români au fost prinși, într-o singură zi, că nu respectă restricțiile de circulație. S-au dat amenzi de 21,7 milioane de lei


Structurile MAI din toată țara continuă să patruleze străzile și să desfățiare misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

Astfel, prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 315 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

De asemena, polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 9.449 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 21.730.979 de lei.

La nivelul județului Cluj, în ultimele 24 de ore au fost aplicate 229 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 445.880 lei.


Comentarii Facebook