Vineri 22 Noiembrie

Aproape unul din doi șoferi opriți de Poliție la Cluj în ultimele zile a fost amendat



Polițiștii clujeni au făcut o serie de controale pe raza județului Cluj, atât în trafic, cât și pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite.

Astfel, în perioada 20 – 26 august a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au desfăşurat, pe raza judeţului, 37 acţiuni şi 195 de controale, precum şi 64 de filtre rutiere, pentru a preveni, depista şi combate faptele antisociale.

În cadrul acţiunilor au fost constate 33 de infracţiuni, dintre care 26 de fapte au fost depistate în flagrant delict. Cele mai numeroase abateri înregistrate sunt de natură judiciară şi la regimul circulaţiei.

De asemenea, poliţiştii au identificat 27 de persoane, bănuite de comiterea unor infracţiuni. Dintre acestea, 6 au fost reţinute pentru 24 de ore, iar faţă de 3 dintre ele, instanţa competentă a luat măsura arestării preventive.

S-a verificat activitatea a 148 de unităţi comerciale, precum şi respectarea prevederilor legale privind paza obiectivelor de către 230 entităţi, iar poliţiştii rutieri au oprit în trafic, pentru control, aproximativ 1.900 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate, oamenii legii au aplicat1.158 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 9 pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, 140 la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 992 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dar şi pentru nerespectarea altor prevederi legale.

Totodată, poliţiştii rutieri au reţinut 78 permise de conducere şi au retras 37 de certificate de înmatriculare.

Comentarii Facebook