Duminica 22 Decembrie

Aproximativ 100 de judecători protestează la Cluj FOTO/VIDEO


Aproximativ 100 de magistrați au ieșit la protest și marți, după ce ministrul Justiției, Tudorel Toader, a decis să nu abroge OUG 7

Mai exact, magistrații au cerut abrogarea OUG 7, care încearcă subjugarea justiției, dar ministrul Tudorel Toader a spus că nici nu se gândește să facă acest lucru. Și în cazul OUG 13, ”Noaptea ca hoții”, ministrul Justiției de atunci a jucat ”dur”, dar până la urmă ”strada” l-a convins să o abroge.

Judecătorii au venit cu pancarte pe care au inscripțâionat mesaje precum: ”Nu există justiție independentă fără procurori independenți”, „Solicitarea și obținerea avizului CSM nu este o opțiune, reprezintă o obligație” sau ”Secția specială pentru magistrați este o formă de presiune”.

Judecătorii și procurorii clujeni au ieșit din nou în stradă pentru a continua protestul. Este vorba despre nemulțumirea legată de adoptarea OUG 7 din 2019 și eșuarea acelor negocieri purtate între CSM și Guvernul României pentru renunțatea la ordonanță. Aș vrea să punctez foarte clar că asociațiile profesionale care s-au dus ieri la Guvern nu reprezintă voința judecătorilor și procurorilor. Singurul care este menit instituțional să ne reprezinte este Consiliul Superior al Magistraturii, iar în CSM s-a decis clar să se solicite Guvernului renunțatea la OUG 7, cu excepția acelui articol care interesează admiterea la INM. 

Magistrații clujeni care sunt azi aici reprezintă judecători, procurori, procurori la DIICOT și la DNA, care doresc să atenționeze populația că nu renunță la protest. În continuare avem activitatea blocată la nivelul Judecătoriei și a Tribunalului Cluj. 

Vom continua protestele până vineri când ne vom aduna cu toții și vom decide cum continuăm săptămâna viitoare formele de protest”, a spus judecătorul Cristi Danileț.

Legat de faptul că Tudorel Toader a spus că va renunța la două aliniamente din OUG 7, judecătorul clujean a spus că ”Tudorel Toader a anunțat că vrea să renunțe la o chestiune, dar pe noi ne nemulțumesc mai multe chestiuni. 

Vă reamintesc pe scurt: 

- Este vorba despre posibilitatea de a elimina magistrații ca urmare a pierderii bunei reputații, fără ca legea să definească ce înseamnă buna reputație.

- Este vorba despre controlul politic asupra Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, pentru că șefii acestei instituții sunt numiți și revocați din funcție de ministrul Justiției.

- Este vorba despre interdicția colegiilor de conducere de la instanțe și parchete de a adopta hotărîri în chestiuni manageriale. Practic se controlează pe de o parte justiția penală, iar pe de altă parte sunt înfricoșați magistrații cu posibile anchete disciplinare, cu pierderea locului de muncă pentru buna reputație și se blochează activitatea la nivelul instanțelor.

Din punctul nostru de vedere, OUG 7 nu se justifică pentru că nu a fost urgență și conține prevederi care nu pot fi acceptate de către magistrați”, a mai spus Danileț.


Comentarii Facebook