Are 22 de ani, lucrează ca bonă și își caută job cu normă întreagă. Clujeanul a rupt tiparele: Dacă m-ar fi interesat alte lucruri, m-aș fi făcut gigolo


Ovidiu Vreme, un tânăr de 22 de ani, originar din Botoșani, dar care locuiește de mulți ani la Cluj-Napoca s-ar putea să fie singurul babysitter bărbat din România. Ovidiu își tratează meseria cu maximă seriozitate și spune că vrea să facă babysitting nu doar part-time, ci e în căutarea unui job cu normă întreagă, pentru un salariu de 6.000 de lei.

Ovidiu a mai lucrat în construcții și ca ospătar, dar mărturisește că niciuna din aceste profesii nu i-a adus satisfacții prea mari. Deși nu are atestat de bonă, tânărul mizează pe principalele sale atuuri: seriozitatea, punctualitatea și experiența în relația cu cei mici.

„Datorită faptului că am fost student și am lucrat doar part-time, am avut în grijă numeroși copii, de diferite vârste, băieți și fete deopotrivă, de la bebeluși de câteva zile până la copii de grădiniță. Nu știu câți să fie la număr, dar cred că peste 60 de copii”, și-a început Ovidiu povestea.

Între timp, și-a terminat studiile, el absolvind Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde și locuiește în prezent. Așadar, acum are suficient timp pentru a lucra ca babysitter cu normă întreagă.

„Cred că un avantaj al meu, ca babysitter bărbat, este că sunt puternic și gata să înfrunt orice obstacol care ar putea pune în pericol siguranța copilului, dar, în același timp, sunt și o fire calmă și prietenoasă. Un alt avantaj este că mulți copii, care stau doar cu mămica acasă și duc dorul unei prezențe masculine în viața lor, apreciază compania mea, în condițiile în care tatăl este plecat mereu la lucru. Am observat, de asemenea, că părinții au mai multă încredere în mine datorită faptului că nu fumez și sunt credincios”, spune Ovidiu Vreme.

Deși multe familii au fost deschise la ideea de a-și lăsa copilul în grija unui bărbat, au apărut  și situații în care Ovidiu a avut parte de o atitudine refractară. De multe ori, cei care nu au văzut cu ochi buni prezența în casa lor a tânărului babysitter au fost tații.

„De-a lungul timpului, am întâlnit și familii care, după o primă întâlnire, au decis că este mai bine să nu colaborăm. Desigur, poate unii părinți au motive bine întemeiate, însă pe mine, ca babysitter, nu mă preocupă altceva decât îngrijirea copilului și realizarea unui venit. Dacă m-ar fi interesat și alte lucruri, probabil m-aș fi făcut gigolo, nu babysitter”, explică Ovidiu Vreme, pentru gandul.ro

Comentarii Facebook