Duminica 22 Decembrie

Arestări în rândul celor care s-au bătut pe stradă în Câmpia Turzii. Procurorii s-au luat cu mâinile de cap - VIDEO de la fața locului


Mai multe persoane implicate în bătaia publică din Câmpia Turzii, în urma căreia câțiva oameni au fost înjunghiați, au fost arestate.

La data de 10 august 2023, în jurul orei 13:04, organele de poliţie au fost sesizate, prin apel SNUAU 112, cu privire la producerea unui scandal în zona P-ței Mihai Viteazu din mun. Câmpia Turzii între două grupuri de persoane, comportament care a condus la producerea de leziuni corporale pentru o parte dintre participanţi şi la tulburarea ordinii şi liniştii publice, aspecte care s-au confirmat, astfel încât s-a întocmit sesizare din oficiu cu privire la comiterea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, fapte prev. de art.193 alin.1 şi 21 lit.c şi d Cod penal şi art.371 alin.2 şi 3 Cod penal. 

Având în vedere conținutul sesizării, cauza a fost preluată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi repartizată în urmărire penală proprie unui procuror, care a dispus extinderea urmăririi penale „in rem" cu privire la două infracţiuni de tentativă la omor prev. de art.32 alin.1 raportat la art.188 alin.1 şi 2 Cod penal (persoane vătămate M.R şi L.T), precum şi extinderea urmăririi penale şi schimbarea încadrării juridice în infracţiunile de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin.2 şi 21 lit.c şi d Cod penal (persoane vătămate L.R, L.A, R. A). 

În urma cercetărilor întreprinse de procuror, cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității de la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și a Poliţiei municipiului Câmpia Turzii, a rezultat bănuiala rezonabilă că, la data de 10.08.2023, în jurul orei 13:04, în public, respectiv mun. Câmpia Turzii, P-ța Mihai Viteazu nr.2, jud. Cluj (în faţa restaurantului fast-food Orient Kebab), pe fondul unui conflict preexistent, a avut loc un scandal între două grupuri de persoane, în desfăşurarea căruia M.R, R.R, R.A şi R.A au lovit în mod repetat cu pumnii şi picioarele pe persoanele vătămate L.R. şi L.T., iar M.R a tăiat-o cu un cuţit la mână pe persoana vătămată L.A și i-a înjunghiat pe L.R. în piciorul stâng şi pe L.T în zona stomacului, comportamentul acestora producând tulburarea ordinii şi liniştii publice. În urma acţiunilor violente persoana vătămată L.R a suferit leziuni traumatice vindecabile în 10-12 zile de îngrijiri medicale, persoana vătămată L.A are leziuni traumatice vindecabile în 25-30 zile de îngrijiri medicale şi persoana vătămată L.T. are leziuni traumatice vindecabile în 50-55 zile de îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viaţa. Totodată, în timpul conflictului L.R. a înjunghiat-o cu un cuţit pe persoana vătămată M.R. în zona toracică, cauzându-i leziuni traumatice care i-au pus în primejdie viața și care sunt vindecabile în 30-35 zile de îngrijiri medicale. 

Persoanele vătămate L.T, L.A şi M.R. au fost internate în spital unde li s-au acordat îngrijiri medicale de urgenţă. 

Prin ordonanţa din data de 10.08.2023 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul L.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor, faptă prev. şi ped. de art.32 alin.1 raportat la art.188 alin.1 și 2 Cod penal, precum şi faţă de suspecții M.R., R.R., R.A. (născut în anul 1993) şi R.A.(născut în anul 1978) pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, faptă prev. de art.193 alin.2 și 21 lit.c și d Cod penal( două fapte) şi tulburarea ordinii și liniştii publice fapte prev. de art.371 alin.2 şi 3 Cod penal, cu aplic, art. 38 alin. 1 și 2 C. pen. şi art. 77 lit. a C. penal. 

Prin ordonanţele din data de 11.08.2023 s-a dispus reţinerea suspecților R.R., R.A. şi R.A. pe o durată de 24 de ore, precum şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii L.R., R.R., R.A. şi R.A. 

Faţă de inculpatul R.A (născut în anul 1978) s-a dispus de procuror măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile. 

La data de 11.08.2023 inculpaţii R.R. şi R.A.(născut în anul 1993) au fost prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile. 

Comentarii Facebook