Duminica 22 Decembrie

Aroganțe dintr-un BMW X6, parcat pe locurile pentru cei cu handicap de la VIVO: Mi-a spus că nu-s îmbrăcat la nivelul lui - FOTO


Un șofer cu BMW X6 a fost fotografiat la VIVO, parcat pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități, iar când i s-a atras atenția a devenit arogant.

Mă duc azi până la VIVO Cluj Napoca, pe la amiaz' să nu fie aglomerat și alea alea. Trei sferturi din parcare era goală. În fața mea se dă jos un "domn" căruia ii atrag atenția că ”prostia NU e handicap” după ce-am văzut ca a parcat, nu pe unul, ci pe două locuri dedicate persoanelor cu dizabilități, după care a început să fie agresiv verbal și să-mi atragă atenția că nu-s îmbrăcat la nivelul lui. Le-am spus și paznicilor de la intrare, care stau cu îndârjire să se prefacă că-ți iau temperatura, dar au plecat capul ca și ghioceii, deși sezonul lor a trecut. 

Sunt tare curios de ce nu se ia nicio măsură de sancțiune împotriva acestor specimene și de ce conducerea mall-ului tolerează un astfel de comportament. 

Mă, mie mi-ar fi rușine. Ăsta e unu din motivele pentru care țara asta n-o să se facă bine prea curând. Da-ți mai departe și dacă-l știți pe om (poate chiar e handicapat, dar încă nu și-a făcut certificat) să-i bateți obrazu', deși sunt ferm convins că nu-l interesează”, a relatat clujeanul.

Comentarii Facebook