Sambata 21 Decembrie

VIDEO. Atac în stil mafiot, în Florești! Un cetățean străin a fost reținut de polițiștii clujeni, după ce a incendiat două mașini


Un cetățean străin a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii clujeni, după ce a incendiat două mașini în comuna Florești, în noaptea de 9 spre 10 octombrie. Focul a provocat distrugeri la nivelul anvelopelor și caroseriei vehiculelor. 

Potrivit IPJ Cluj, bărbatul ar fi utilizat substanțe inflamabile pentru a provoca intenționat incendierea autoturismelor.

În data de 10 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au desfășurat trei percheziții domiciliare în comuna Florești, în cadrul unei anchete privind incendierea a două autoturisme.

Cercetările au fost demarate în urma unei sesizări din data de 9 octombrie a.c., prin care s-a semnalat faptul că, în noaptea de 9/10 octombrie a.c., persoane necunoscute au incendiat două autoturisme, parcate în vecinătatea unui imobil din localitatea Florești.

Incendiul a provocat distrugeri la nivelul anvelopelor și caroseriei vehiculelor.

În contextul activităților de investigare, polițiștii l-au identificat pe bănuit, respectiv un bărbat de 48 de ani, cetățean străin, care ar fi utilizat substanțe inflamabile pentru a provoca intenționat incendierea autoturismelor.

După finalizarea perchezițiilor, au fost ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie, iar bănuitul a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj pentru audieri și măsuri procedurale.”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj. 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Comentarii Facebook