Duminica 22 Decembrie

„Atât de rușine mi-a fost, am plecat de acolo gândindu-mă la orașul de 5 stele”. Actorul clujean Bob Rădulescu, dezamăgit de administrația locală


Actorul clujean Bob Rădulescu a rămas dezamăgit total de administrația locală după ce a ajutat o mămică care avea un băiețel cu dizabilități, să coboare scările cu căruciorul de la camera 15 până la parterul sediului Primăriei, de pe Bulevardul Eroilor. Actorului îndrăgit de publicul clujean i s-a spus că liftul pentru persoanele cu dizabilități aflate în scaune cu rotile nu funcționează. 

„Dragă Primărie a Municipiul Cluj-Napoca, nu știu dacă știi, dar la sediul de pe Bulevardul Eroilor, platforma lift destinată urcării și coborârii persoanelor cu dizabilități aflate în scaune cu rotile nu funcționează de 2 ani!!! De 2 ani de zile!!!!! Știi cum am aflat asta? Ajutand ieri o mămică aflată cu băiețelul cu dizabilități în cărucior și pe care cărucior l-am coborât pe scările de acolo, de la camera 15 până la parter.

Așa am aflat că de 2 ani liftul respectiv nu funcționează, că numărul de telefon al firmei din București care a montat liftul și unde am sunat ieri de 3 ori nu mai este valabil, că nu au adresă de mail unde sa-i contactez, dar i-am promis mamei lui Iustin, că așa-l cheamă pe băiețelul ei cel drag, că o să te întreb dacă știi ceva despre situația asta și poți s-o remediezi.

Și am plecat ieri de acolo gândindu-mă la orașul de 5 stele, la silicon valiul României, la orașul smart și copleșit de tech and digital la PR-ul de Rai pe pământul ardelenesc care e Cluju' și la cei 2 ani de zile în care nimeni, nici un om din clădirea aia, un administrator, un portar, un inspector, un agent, un polițist local, un primar sau viceprimar, oricine dintre sutele de angajați din subordinea primăriei, chiar nimeni nu a văzut? Nu a știut? Nu a aflat? Nimeni nu s-a sesizat?

Chiar nu a făcut nimeni nimic în 2 ani să remedieze situația și să avem un lift funcțional, lift care ar trebui sa fie un gest de empatie, normalitate și respect pentru omul de lângă noi, pentru un cetățean din comunitate care are viața mai grea și e imobilizat într-un scaun cu rotile? Dragă Primărie...atât de rușine mi-o fost ieri”, a transmis Bob Rădulescu pe o rețea de socializare.

Actorul a precizat că numărul de telefon al firmei din București care a montat liftul și unde a sunat ieri de 3 ori nu mai este valabil.  

Liftul pentru persoanele cu dizabilități este operat doar de angajații Primăriei, să nu fie folosit de mămicile cu „cărucioare pentru copii” 

Cei de la Primăria Cluj spun că liftul ar fi operațional, dar accesul la el se face doar la cererea persoanelor cu dizabilități. Așadar, acesta este operat numai de angajații Primăriei atunci când s-ar cere asistența. 

„Liftul destinat persoanelor cu dizabilități de la sediul Primăriei din Piața Unirii funcționează, iar ultima verificare a acestuia a fost făcută luni, 11 martie 2024, de către firma care asigură mentenanța. Acesta este destinat exclusiv celor care folosesc scaune rulante. 

Din motive de siguranță, liftul nu poate fi folosit în alt scop, de exemplu pentru accesul cărucioarelor pentru copii și este operat numai de angajații Primăriei, la solicitarea persoanelor în cauză. De asemenea, angajații Primăriei asigură asistență tuturor persoanelor care solicită ajutor la urcarea scărilor ce duc la ghișee”, a declarat Iulia Perșa, purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca. 

Contactat ulterior, actorul Bob Rădulescu a precizat că a vorbit cu portarul aflat la sediul vechii primării, acesta spunându-i prompt că liftul este defect. Așadar, deși s-ar fi cerut „asistența” unui angajat așa cum a precizat purtătoarea de cuvânt a Primăriei, lucrurile au rămas nerezolvate, în plus actorul a fost anunțat clar că liftul nu ar funcționa. 

Comentarii Facebook