Duminica 22 Decembrie

„Atât se putea face legal. Asta a supărat pe toată lumea”. Ce spune rectorul UBB despre procesul intentat de Lucian Bode, acuzat de plagiat


Săptămâna trecută, Ministrul de Interne, Lucian Bode, a dat în judecată UBB Cluj la Sălaj, pentru a bloca analizarea cazului lui de plagiat. Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David, a susținut, după ce ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a solicitat instanţei să anuleze hotărârea prin care UBB îi reverifică lucrarea de doctorat, că analiza nu trebuie făcută până la o decizie a judecătorilor în acest sens, el explicând că universitatea va continua demersurile pe partea academică. Dacă vor fi probleme, șeful MAI va răspunde.

O universitate trebuie să fie reper. UBB şi-a asumat lucrul ăsta şi nu va fi instrumentalizată nici de tribunale populare, nici de factorul politic. Am avut o primă etapă anul trecut, când Comisia de Etică a primit un număr x de sesizări, nu mai ţin minte exact câte, patru sau cinci sesizări, ca suspiciuni de abatere de la etică. Comisia de Etică a analizat acele abateri, le-a confirmat pe cele mai multe dintre ele. A luat măsurile interne pe care le putea lua, că nu poţi să faci orice ca universitate, şi a anunţat Comisia Naţională – CNADTCU pentru demersuri suplimentare şi pentru alte decizii. Atâta se putea face legal. Asta a supărat pe toată lumea. Unii aşteptau nu ştiu ce să facem, alţii să nu vedem problemele care erau acolo”, a declarat rectorul UBB la Prima TV.

Amintim că publicația PressOne este cea care a dezvăluit, la 24 noiembrie 2022, că teza de doctorat a șefului MAI, Lucian Bode, conține cel puțin 18,5% text plagiat, dar și șase ilustrații complet plagiate, alte 30 fiind citate incorect. Însă, la finalul lunii octombrie 2022, UBB a stabilit printr-o hotărâre – privită cu suspiciune în spațiul public, întrucât analiza de plagiat a fost una limitată și nu a vizat întreaga teză – că doar 2,95% din lucrarea ministrului Bode este plagiată, conținut pe care l-a justificat, cu indulgență, prin „necunoașterea/neaplicarea tehnicilor de citare” de către doctorand sau prin „erori de citare”, scrie playtech.ro.

După ce jurnalista de investigații Emilia Șercan a prezentat dovezi clare că în teza de doctorat a ministrului de Interne există cel puțin 18,5% conținut plagiat, în special prin traducere din limba engleză, fără respectarea normelor de citare și atribuire, Lucian Bode a trecut de la a „saluta” Comisia de Etică a UBB la o acționa în judecată la data de 5 ianuarie 2023.

În etapa a doua am primit mai multe sesizări, sunt mai multe suspiciuni decât au fost în prima etapă. Le analizăm şi pe acelea. Am făcut comisie în care am luat şi experţi internaţionali, tocmai pentru faptul că, în România, toată lumea are suspiciuni despre toţi. Şi am spus facem în etapa a doua exact ce am făcut în etapa întâi, dar şi cu experţi internaţionali. Suntem în această fază. Comisia de Etică analizează să vedem ce din suspiciunile din a doua etapă se confirmă, cât se confirmă şi vom lua decizii, ce putem face intern şi vom sesiza, dacă va fi cazul, consiliile naţionale (…)”, a explicat Daniel David.

Comentarii Facebook