Atenție: A crescut EXPLOZIV numărul clujenilor înșelați, care au pierdut banii din conturi! Ce scheme folosesc escrocii și cum să vă protejați VIDEO


Atenție la înșelăciuni! Tot mai multe victime la Cluj. Sfaturi de la polițiștii clujeni ca să nu fiți și voi victime

Polițiștii clujeni avertizează că tot mai multe persoane cad victime unor escrocherii online, fiind atrase de promisiuni false de câștiguri rapide. Infractorii folosesc imagini ale unor persoane publice și reclame atrăgătoare pentru a promova investiții false în acțiuni sau criptomonede.

Aceștia creează platforme fictive de tranzacționare care arată câștiguri false pentru a câștiga încrederea victimelor. Schema începe cu o investiție mică, care simulează un câștig, după care escrocii solicită sume suplimentare sau acces la dispozitivele electronice ale victimelor, sub pretextul oferirii de suport tehnic. Printre metodele utilizate se numără instalarea de aplicații de control la distanță sau ghidarea persoanelor către ATM-uri pentru achiziții de criptomonede.

Semnale de alarmă că e înșelaciune:

  • Promisiuni de câștiguri rapide și mari

  • Apeluri urgente de la presupuse bănci sau autorități

  • Cereri de date personale, de card sau solicitări de instalare a unor aplicații necunoscute

Cum să te protejezi de înșelaciuni. Sfaturile polițiștilor clujeni:

  • Evită să accesezi link-uri suspecte și să instalezi aplicații necunoscute

  • Nu permite accesul la distanță pe telefon sau calculator

  • Fii sceptic la ofertele care par prea bune ca să fie adevărate

  • Informează-te și ia decizii înțelepte pentru siguranța ta financiară

Poliția Cluj îndeamnă cetățenii să fie vigilenți și să nu cadă pradă acestor escrocherii. În cazul unor suspiciuni, se recomandă contactarea autorităților pentru a preveni posibilele fraude.

Comentarii Facebook