Duminica 22 Decembrie

ATENȚIE când lăsați ușa deschisă! Un clujean a fost păgubit cu peste 1.000 de euro de un spărgător



Polițiștii clujeni au depistat și reținut pentru 24 de ore un hoț din locuințe acuzat de comiterea unui furt.

La data de 8 octombrie a.c., în jurul orei 11:00, în urma unui apel de urgență 112, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 6 Poliție au depistat un bărbat bănuit de comiterea unui furt din locuință”, informează IPJ Cluj.

Conform oamenilor legii, cel în cauză, un bărbat, de 33 de ani, din Gherla, ar fi profitat de faptul că ușa de acces într-o locuință de pe strada Turturicii, din Cluj-Napoca, era închisă, însă neasigurată, și ar fi pătruns în interiorul acesteia.

Astfel, ar fi sustras un portmoneu ce conținea documente de identitate, carduri bancare și bani, cauzând un prejudiciu total de circa 1.000 de euro.

Bărbatul a fost condus la sediul unității de poliție pentru continuarea cercetărilor, prejudiciul fiind recuperat integral, iar în urma probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

În cauză se continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului.

Comentarii Facebook