Duminica 22 Decembrie

ATENȚIE ce cumpărați! Percheziții la Cluj, la o firmă ce vinde produse de curățenie contrafăcute în toată țara


Polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează, marți dimineață, 23 percheziţii la persoane bănuite de punere în circulație a mărfurilor contrafăcute și evaziune fiscală.

La data de 11 aprilie a.c., polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea procurorilor Parchetului de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, efectuează 23 de percheziţii domiciliare”, informează IGPR.

Perchezițiile sunt efectuate în județele Cluj, Mureș, Suceava, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Hunedoara, Sibiu, Sălaj, Brașov și Alba, la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale, precum și la domiciliile persoanelor ce coordonează activitatea acestora.

Persoanele în cauză sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punere în circulație a mărfurilor contrafăcute și evaziune fiscală.

Conform oamenilor legii, din cercetări a reieșit că, atât în mediul on line, cât și în mod direct, reprezentanții unei societăți comerciale, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, care deține în regim de franciză 25 de magazine în toată țara, ar fi comercializat pe piața internă produse de curățenie sub mărci consacrate, susceptibile a fi contrafăcute, fără acordul titularului de drepturi.

De asemenea, s-a constatat că respectivele produse s-ar fi comercializat cu preț mult inferior în comparație cu cel practicat în cazul produselor originale, iar cu ocazia încasării contravalorii produselor în cauză, ar fi fost emise bonuri fiscale pentru alte produse decât cele achiziționate.

Operaţiunea are drept scop documentarea şi investigarea activităţii infracţionale a persoanelor implicate, identificarea de bunuri şi înscrisuri folosite la săvârşirea de infracţiuni sau rezultate din acestea, indisponibilizarea produselor susceptibile a fi contrafăcute, audierea persoanelor implicate, precum și dispunerea altor măsuri procesuale care se impun.

Comentarii Facebook