Duminica 22 Decembrie

ATENȚIE, CLUJENI! Cod galben de inundații în Cluj. Hidrologii avertizează că se pot depăși cotele de apărare


Vineri, 13 mai, a fost emisă o avertizare de cod galben de ploi torențiale și grindină pentru mai multe zone ale județului Cluj, inclusiv pentru municipiul Cluj-Napoca. Pe lângă ploile torențiale, hidrologii au emis și un cod galben de inundații.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, 13 mai, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă pe cursurile de apă Arieş şi Iara, în următoarele ore. Avertizarea GOD GALBEN de inundații a intrat în vigoare la ora 14:15 și este valabilă până la ora 22:00.

Ca urmare a precipitațiilor înregistrate și a celor care sunt prognozate pentru orele și zilele ce urmează, se pot produce scurgeri masive pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, creșteri de debite ale râurilor mai mari cu posibile depășiri ale cotelor de atenție din bazinele hidrografice Arieș, afluenții aferenți sectorului aval S.H. Baia de Arieș și Iara (în județele Cluj și Alba).

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis tot astăzi, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 18 judeţe din Moldova, Crişana, Maramureş, Transilvania şi Banat.


Comentarii Facebook