ATENȚIE, șoferi! Restricții de circulație pe Autostrada Turda - Aiud
Reprezentanții IGPR anunță că traficul pe autostrada A10 Turda - Aiud se efectuează o serie de lucrări, motiv pentru care au fost impuse o serie de restricții de circulație.
Astfel, centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe sensul către Turda al Autostrăzii A10 Aiud - Turda, la kilometrul 45 + 700 de metri, în zona localităţii Aiud, judeţul Alba, se efectuează începând de astăzi, timp de trei zile, lucrări de întreţinere la rosturile de dilataţie ale podului. Din acest motiv, circulaţia rutieră va fi restricţionată pe banda de urgenţă şi pe banda numărul 1.
Pentru prevenirea accidentelor rutiere, polițiștii sfătuiesc conducătorii auto să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare.
0 Comentarii