Duminica 22 Decembrie

Atenție șoferi! Se fac lucrări de marcaje rutiere pe mai multe drumuri judeţene



Consiliul Județean Cluj le atrage atenția participanților la trafic faptul că, în urma finalizării lucrărilor de asfaltare care au vizat anumite sectoare, pe mai multe drumuri județene s-au executat sau urmează să se execute lucrări de marcaje rutiere.

,,Scopul tuturor acestor lucrări de îmbunătățire a infrastructurii drumurilor județene este de a oferi clujenilor și celor care ne tranzitează județul condiții cât mai bune de trafic, în deplină siguranță. Pentru aceasta, am dispus realizarea imediată a marcajelor pe toate tronsoanele pe care se finalizează asfaltarea, precum și acolo unde normele de siguranța circulației o impun” a precizat Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe.

Astfel, pe drumul județean DJ 103G Aiton – Gheorgheni – Cluj-Napoca au fost deja executate lucrări de marcaje rutiere longitudinale (axiale), de separare a sensurilor de mers, pe un sector de drum în lungime de peste 9,7 kilometri, mai exact de la kilometrul 49+950 până la kilometrul 59+680.

Totodată, și pe drumul județean DJ 107R Băişoara (din zona mănăstirii) – Stațiunea Muntele Băișorii s-au executat lucrări de marcaje longitudinale pe un sector de drum în lungime de 16,45 kilometri (de la kilometrul 30+500 până la kilometrul 46+950).

Pe drumul judeţean DJ 109D Gherla – Sic – Coasta au fost executate marcaje longitudinale pe o lungime de 17,86 kilometri (de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 17+860). De asemenea, pe raza localităţii Sic au fost marcate trecerile de pietoni.

În ceea ce privește drumul județean DJ 109T Mănăstirea Nicula, pe acesta s-au executat lucrări de marcaje axiale pe o lungime de 2,56 kilometri (de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 2+560).

Lucrări de marcaje rutiere longitudinale au fost executate şi pe drumul judeţean DJ 161F Valea Caldă – Cătina pe un sector de drum în lungime de 1,59 kilometri (de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 1+590).

Totodată, s-au executat lucrări de premarcaj rutier pe drumurile judeţene DJ 103L Râşca – Mănăstireni şi DJ 108C Gârbău – Aghireş Fabrici şi urmează a fi premarcate mai multe tronsoane pe drumurile judeţene DJ 107R Făget – Sălicea – Ciurila, DJ 108C Scrind – Răchiţele, DJ 161 Dăbâca, DJ 161B Ploscoş, DJ 109E Vad – Borod şi DJ 161E Habadoc – Buza. De asemenea, în perioada imediat următoare, sunt prevăzute lucrări de refacere a marcajului rutier uzat pe drumul judeţean DJ 103K Agârbiciu – Râşca.

Comentarii Facebook