Duminica 22 Decembrie

Au fost epuizate toate programările pentru buletinul cu CIP. Cât costă acesta?


În ziua lansării proiectului pilot pentru emiterea Cărţii Electronice de Identitate, în Municipiul Cluj-Napoca, adică ieri, au fost epuizate toate programările pentru următoarele 30 de zile, anunţă Ministerul de Interne.

 Până în acest moment, aproximativ 450 de persoane au optat pentru emiterea noii Cărţi de Identitate Electronice (CEI).

„În funcţie de modul în care se va derula proiectul pilot pe parcursul a două luni, începând cu 1 octombrie, se va putea deschide şi un al doilea ghişeu, ajungându-se astfel la posibilitatea prelucrării a 30 de solicitări zilnic. În paralel, funcţionează alte 3 ghişee în cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al municipiului Cluj – Napoca, unde sunt preluate cereri pentru emiterea Cărţilor de Identitate (model 1997)”, a mai precizat sursa citată.

Termenul de emitere / înmânare a CEI este cuprins între 15 şi 20 de zile.

Totuşi, pentru prima etapă, având în vedere că după realizarea CEI, aceasta trebuie sa fie supusă unor teste complexe, pentru cererile preluate în intervalul 2-6 august, documentele vor fi eliberate în perioada 23-25 august”, spun autorităţile.

Noua carte electronică de identitate va permite titularului autentificarea în Platforma informatică de asigurări de sănătate şi va asigura suportul tehnic necesar în vederea folosirii semnăturii electronice, pentru reducerea birocraţiei în relaţiile cetăţeanului cu autorităţile publice. Emiterea cărţii electronice de identitate este rezultatul unei colaborări inter-instituţionale, fiind un moment crucial pentru ceea ce înseamnă atât parcursul instituţional al serviciilor publice, cât şi facilităţile de care cetăţeanul român va putea beneficia odată cu deţinerea noului document.”, a explicat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode. 

Noul document de identitate asigură cetăţenilor garanţii suplimentare de securitate, iar instituţiilor de drept public sau privat, certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise.

Cartea Electronică de Identitate va costa 70 de lei.

Comentarii Facebook