Au mai rămas 5 zile până la terminarea cursurilor pentru clasa a XII-a! Încep înscrierile pentru BAC 2024/Documente necesare și calendarul examenului
Vineri, 7 iunie, elevii de clasa a XII-a vor termina cursurile, cu două săptămâni mai devreme decât restul elevilor și cu o săptămână mai devreme decât absolvenții de clasa VIII-a, potrivit calendarului anului școlar 2023-2024.
Înscrierea la examenul de Bacalaureat 2024 – sesiunea iunie-iulie, începe luni, 3 iunie, și se face prin completarea unei cereri, de regulă cu ajutorul profesorilor diriginți, care le transmit apoi secretariatelor liceelor.
După înscrierea pentru sesiunea de vară din perioada 3 – 7 iunie 2024, urmează în perioada 17-27 iunie 2024 evaluarea competențelor. Probele scrise BAC 2024 se desfășoară între 1 și 5 iulie. Afișarea primelor rezultate va avea loc pe 8 iulie.
În premieră, sau cel puțin pentru prima dată în istoria recentă, absolvenții de liceu au o zi liberă între proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie (pe 2 iulie), și proba la alegere în funcție de profil (pe 4 iulie), la sesiunea de vară.
Calendarul examenului național de Bacalaureat 2024, Sesiunea iunie – iulie 2024:
3 – 7 iunie 2024: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
7 iunie 2024: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
- 17 – 19 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 19 – 20 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 19 – 21 iunie 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 25 – 27 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 1 iulie 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 2 iulie 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 4 iulie 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 5 iulie 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
8 iulie 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 – 18.00
9 – 11 iulie 2024: Rezolvarea contestațiilor
12 iulie 2024: Afișarea rezultatelor finale
Documente pentru înscrierea la Bac 2024
Potrivit Ministerului Educaţiei, absolvenţii claselor a XII-a care vor să susţină examenul de Bacalaureat, au nevoie de următoarele acte:
- dosar; poze ¾ (2 bucăți);
- copie certificat de naștere și carte de identitate;
- foaie matricolă;
- cerere-tip – se completează la secretariatul unității școlare absolvite;
- adeverință recunoaștere probe – pentru candidații din seriile anterioare;
- cerere către inspectorul școlar general – pentru candidații din alte județe
Toți candidații completează partea I a cererii de înscriere. Candidații care solicită recunoașterea / echivalarea unor probe susținute în anii anteriori/sesiunile anterioare completează partea I și partea a II-a din cererea de înscriere.
0 Comentarii