Duminica 22 Decembrie

Autocamion derapat la Izvorul Crișului, Șoferul a rămas încarcerat în cabină - VIDEO


Un bărbat a fost salvat de către pompierii din Huedin, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, după un accident produs la Izvorul Crișului. Șoferul a rămas încarcerat în cabina autocamionului derapat în afara părții carosabile.

Două autospeciale și un echipaj SMURD au fost alertate în jurul orei 4.50, iar, în momentul sosirii la locul accidentului, pompierii au găsit un ansamblul de vehicule răsturnat într-o poziție instabilă, pe marginea unei coaste care prezenta o diferență de nivel de circa 10 metri, față de partea carosabilă.

Șoferul ansamblului de vehicule a rămas prins sub bordul deformat al cabinei capului tractor și prezenta mai multe fracturi.

Pompierii au asigurat ansamblul de vehicule folosind troliul din dotarea și au tăiat arbuștii din jurul cabinei, astfel încât să poată asigura accesul către cabina…

Poliția precizează că șoferul autocamionului, în vârstă de 50 de ani, din Gilau,  se deplasa pe DN1 E60, din direcția Huedin spre Cluj-Napoca. 

Bărbatul a fost testat cu aparatulul etilotest, rezultatul fiind negativ. 

Acesta a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Comentarii Facebook