Duminica 22 Decembrie

Autorul accidentului din Apahida era băut și avea permisul de câteva luni. Un tânăr de 17 ani a murit

 

Șoferul care a produs accident de sâmbătă noaptea, dintre localitățile Corpadea și Apahida, era băut și avea permisul de câteva luni. Împreună cu patru prieteni se ducea până la un non-stop să cumpere alcool.

 

Dramaticul accident s-a produs în jurul oreei 00.10, pe drumul dintre satul Corpadea și comuna Apahida. ”Eu am ajuns primul la locul accidentului și am sunat la 112. Mașina a ieșit puțin de pe drum, a prins griblura de pe marginea carosabilului și șoferul a pierdut controlul. Mașina s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului, în Valea Broaștei, iar de acolo a revenit pe drum și a lovit un cap de pod. Unul dintre tineri a fost scos din mașină, dar a murit”, a spus unul dintre martori.

 

Polițiștii relatează că cei cinci tineri cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani au fost la o petrecere în Corpadea, dar băutura s-a terminat și s-au dus până în Apahida, la un non-stop pentru a se aproviziona. Şoferul autoturismului Skoda, Radu D., de 19 ani, are permis de câteva luni și conducea prea repede pentru experiența lui. În plus, el consumase și ”două beri”, având o alcoolemie de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Tânărul de 17 ani care a decedat era elev la un liceu din Cluj-Napoca. Cristian S. stătea în spatele șoferului și s-a lovit puternic la cap. Sora acestuia, Alexandra, elevă și ea în clasa a Xll-a, a fost rănită în urma impactului.

 

Polițiștii susțin că accidentul s-a produs după ce mașina a intrat pe acostament și a derapat. Faptul că șoferul era băut și lipsit de experiență a constribuit la deznodământul tragic. 

 

Vezi AICI imagini foto și video de la acest accident.

Comentarii Facebook