Duminica 22 Decembrie

Avertisment de caniculă în toată țara! ANM anunță temperaturi de până la 37 grade Celsius


Meteorologii de la ANM au emis o informare meteorologică de caniculă, care va afecta aproape toată țara, valabilă în intervalul 25 - 26 iunie. 


Conform ANM, pe parcursul zilei de duminică, 25 iunie, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, caniculară după-amiază în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei și local în Muntenia, regiuni unde temperaturile maxime se vor încadra între 34 și 37 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând a atinge sau depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Luni, 26 iunie, disconfortul termic se va accentua în sudul și estul țării, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități, iar în Oltenia și Muntenia vor fi frecvent temperaturi maxime de 35...37 de grade.

Totodată, se anunță că instabilitatea atmosferică va fi accentuată duminică după-amiaza și în special în noaptea de duminică spre luni în vest și nord-vest, iar luni după orele prânzului cu precădere în nord, în centru, la deal și la munte. Local vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și condiții de grindină.

Comentarii Facebook