Duminica 22 Decembrie

Avertisment de ploi până duminică! Aproape toată țara e afectată



Meteorologii de la ANM au emis o nouă informare meterorologică de vreme rea, valabilă în intervalul 17-19 august.

Astfel, în perioada 17-19 august, în cursul după-amiezilor și serilor, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin ploi ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și izolat grindină. În intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 20 l/mp și izolat 30...40 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala pe arii relativ extinse în zona de munte și cu caracter local în cursul zilei de vineri (17 august) îndeosebi în Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și Muntenia, iar sâmbătă (18 august) în special în centrul și nord-estul teritoriului. Duminică (19 august) instabilitatea atmosferică se va manifesta în sudul, estul și parțial în centrul țării.

În regiunile sudice și sud-estice, mai ales în după-amiezile de vineri și sâmbătă, disconfortul termic va fi ridicat, cu valori ale indicelui temperatură-umezeală (ITU) ce vor depăși local pragul critic de 80 de unități.

Comentarii Facebook