Avertisment de ploi puternice și lapoviță în aproape jumătate de țară. Se anunță cod galben și portocaliu
Meteorologii de la ANM au emis o serie de avertismente de vreme rea, care afectează aproximativ jumătate de țară. Se anunță avertismente de tip cod galben și portocaliu de ploaie puternică și chiar lapoviță.
Iată ce anunță meteorologii:
COD GALBEN
Fenomene vizate: ploi însemnate cantitativ, lapoviță și ninsoare la munte, intensificări ale vântului;
Interval de valabilitate: 7 octombrie, ora 03:00 – 8 octombrie, ora 21:00
Zone afectate: Oltenia, vestul Munteniei, sudul Transilvaniei, centrul Moldovei
În Oltenia, vestul Munteniei, apoi și în sudul Transilvaniei și în centrul Moldovei va ploua pe arii extinse, cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp, iar local se vor cumula 40...50 l/mp. Vântul se va intensifica temporar cu viteze de 50...60 km/h.
În zonele montane precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare, iar rafalele de vânt vor depăși 70 km/h, mai ales pe creste.
COD PORTOCALIU
Zone afectate: cea mai mare parte a Munteniei, Dobrogea și sudul Moldovei
Fenomene vizate: ploi importante cantitativ, vânt intens;
Interval de valabilitate: 7 octombrie, ora 09:00 – 8 octombrie, ora 15:00
În județele Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Prahova, Ilfov și Municipiul București, Constanța, Tulcea, Galați și Vrancea ploile vor fi temporar abundente și se vor cumula cantități de apă importante, în general între 40 și 60 l/mp, iar pe arii restrânse peste 80...90 l/mp.
Vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși local 60 km/h, iar începând din după-amiaza zilei de sâmbătă (7 octombrie) în Dobrogea vântul va sufla tare, cu peste 80...90 km/h.
COD PORTOCALIU
Zone afectate: Carpații Meridionali și de Curbură
Fenomene vizate: ninsori consistente, viscol pe creste;
Interval de valabilitate: 7 octombrie, ora 09:00 – 8 octombrie, ora 15:00
În Carpații Meridionali și de Curbură, în special la peste 1600 m altitudine, ninsorile vor fi temporar mai consistente, cu depunere de strat de zăpadă și, mai ales pe creste, va fi viscol.
0 Comentarii