Avertisment de ploi și instabilitate atmosferică în toată țara. Cât va ploua la Cluj



Meteorologii de la ANM au emis un avertisment de instabilitate atmosferică și precipitații pentru toată țara, valabil până marți, 18 august.

În intervalul menţionat instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în toată ţara şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor avea şi aspect de vijelie.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în 24 de ore se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în zonele de deal şi de munte, 35...40 l/mp. Vor fi şi căderi de grindină.

La Cluj sunt anunțate ploi și furtuni pe tot parcursul săptămânii, iar de marți temperaturile vor scădea considerabil, iar maximele termice vor ajunge și la 21 grade.

Comentarii Facebook