Avertisment de vreme rea în toată țara! Meteorologii anunță ploi, ninsori și vijelii
Meteorologii de la ANM au emis, duminică, un avertisment de vreme rea, valabil pentru toată țara, fiind anunțate precipitaţii însemnate cantitativ, ninsori și intensificări ale vântului
Avertismentul a intrat în vigoare luni, de la ora 01.00, și va fi valabil până marți după-amiaza, la ora 15.00.
În intervalul menţionat, în regiunile estice şi sud-estice, precum şi în Carpaţii Meridionali şi Orientali se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 15...20 l/mp şi izolat 30...35 l/mp, iar vântul va avea intensificări, temporar cu viteze la rafală de peste 55...60 km/h.
În zona de munte va ninge, se va depune strat nou de zăpadă şi vor fi intervale în care ninsoarea va fi viscolită. Vor fi precipitaţii mixte în Moldova, iar în noaptea de duminică spre luni şi în timpul zilei de luni, acestea se vor semnala pe arii restrânse şi în Oltenia şi Muntenia. În rest vor predomina ploile.
0 Comentarii