Duminica 22 Decembrie

Avertismentul dur al lui Rafila: În 10 zile putem ajunge ca Lombardia!


Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis un avertisment foarte dur privind evoluția cazurilor de coronavirus.

Acesta a precizat că țara noastră ar putea ajunge într-o situație la fel de gravă ca și cea cu care s-a confruntat regiunea italiană Lombardia în primul val al pandemiei. 

Medicul a avertizat că, în maximum zece zile, sistemul sanitar ar putea intra în colaps, în condițiile în care secțiile ATI din mai multe spitale sunt deja pline. Ultimul bilanț din țara noastră indică aproape 5.000 de noi infectări, însă acesta crede că putem ajunge rapid la 7.000 de cazuri pe zi.

În mod evident, o creștere cu 40% a numărului de cazuri înregistrate în momentul de față este foarte posibil. Putem ajunge la 7.000 de cazuri pe zi. Sigur, nu poți să spui cu exactitate pentru că niciodată nu o să știi, dintr-un număr total de cazuri, câte persoane vor avea nevoie de Terapie Intensivă, depinde cine se îmbolnăvește - există și această piramidă a vârstelor - dar eu nu mă uit la ce se întâmplă în România neapărat, ci în Europa unde, de asemenea, creșterea este foarte rapidă”, a spus Rafila, la un post TV. 

Comentarii Facebook