Miercuri 25 Decembrie

Babes Bolyai Cluj se transforma in agentie de plasare a fortei de munca


Universitatea "Babes-Bolyai" Cluj Napoca deruleaza un proiect prin care ofera consiliere si training pentru 300 de persoane cu studii superioare aflate in cautarea unui loc de munca,

Proiectul "Fereastra spre ocuparea fortei de munca cu studii superioare", cofinantat din Fondul Social European, "vizeaza facilitarea procesului de ocupare a persoanelor cu studii superioare aflate in cautarea unui loc de munca din regiunea Nord-Vest, care nu au reusit sa isi gaseasca un post adecvat pregatirii lor. Prin intermediul proiectului se vor oferi gratuit programe de training, servicii de consiliere in cariera, orientare profesionala, targuri online de job-uri, astfel incat, sa se asigure adaptarea fortei de munca la dinamica tot mai accentuata a cerintelor companiilor angajatoare", se arata intr-un comunicat al UBB Cluj.

Beneficiarii acestui proiect vor fi 300 de absolventi de studii superioare, persoane somere si persoane aflate in cautarea unui loc de munca. "Acestia vor putea participa la programe de consiliere in cariera, in vederea identificarii intereselor ocupationale, insusirea metodelor active de cautare a unui loc de munca, dezvoltarea abilitatilor necesare participarii cu succes la interviul de angajare. De asemenea, proiectul va asigura peste 20 de programe gratuite de training acreditate CNFPA (Formare de formatori, Dezvoltarea abilitatilor antreprenoriale, Dezvoltarea competentelor de utilizare a calculatorului, Managementul proiectelor etc.) prin care sa se dezvolte competentele solicitate pe piata fortei de munca, inclusiv prin participarea la stagii de internship in companii. Implicarea si participarea activa a membrilor grupului tinta in cadrul programelor de dezvoltare oferite, va fi stimulata prin premii si subventii acordate prin intermediul proiectului", mai precizeaza reprezentantii Babes Bolyai Cluj.

Proiectul este derulat prin Centrul de Orientare si Consiliere Profesionala dezvoltat in cadrul Facultatii de stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor.

Inscrierile in program se fac la adresa centrul.orientare@econ.ubbcluj.ro!

Comentarii Facebook