Duminica 22 Decembrie

Băiețelul unui militar bistrițean are nevoie urgentă de sânge! Eduard este internat la Cluj, a fost diagnosticat cu leucemie


Un militar bistrițean trece prin clipe grele. Băiatul lui de 14 ani a fost diagnosticat cu leucemie. Colegii soldatului cer ajutorul persoanelor care pot dona pentru băiat. Indiferent de grupa sanguină, oricine poate să doneze pentru Zbîncă Eduard care este internat la Spitalul de Pediatrie 2.

Florin Zbîncă este militar în cadrul Batalionul 812 Infanterie Bistrița. Este tatăl a doi băieți, iar de curând, a fost nevoit să-și însoțească pe unul dintre juniori în spital. Eduard, la cei 14 ani ai săi, a fost diagnosticat cu leucemie.

Camaraderia ne-a caracterizat întotdeauna pe noi, militarii, de aceea nu putem fi indiferenți la necazurile colegilor noștri.

Unul dintre șoimi, soldat Zbîncă Simion Florin trece prin clipe grele. Fiul său, Eduard, în vârstă de 14 ani, a fost diagnosticat cu leucemie acută mieloblastică. 

Lupta cu boala este abia la început. Urmează o perioadă grea, unde Eduard va avea nevoie de sânge, dar și de un sprijin financiar. 

Cei care doresc să se alăture inițiativei noastre, pot dona orice grupă de sânge precizând, pentru Zbîncă Eduard, internat la secția de pediatrie 2 Cluj-Napoca ”, au transmis cei de la Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”.

De asemenea, cei interesați pot oferi ajutor financiar la contul în lei deschis la banca Raiffeisen Bank, pe numele Zbîncă Simion RO81RZBR0000060020760621.

Comentarii Facebook