Miercuri 18 Decembrie

Baltă uriașă pe Autostrada Transilvania, după furtuna din Cluj! Șoferii sunt sfătuiți să reducă viteza și să nu bruscheze comenzile volanului


Șoferii care circulă pe Autostrada Transilvania, mai exact pe tronsonul Turda - Borș, sunt vizați de o serie de recomandări după furtuna de miercuri, 24 iulie.  Centrul Infotrafic a anunțat că, între localităţile Câmpia Turzii şi Nădăşelu, s-a acumulat o cantitate mare de apă pe carosabil, iar vizibilitatea este scăzută, din cauza fenomenelor meteo extreme.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, între kilometrii 30 şi 45 de pe autostrada A3, între localităţile Câmpia Turzii şi Nădăşelu, sunt prezente fenomene meteorologice extreme, manifestate prin furtună, cu acumulare de cantităţi mari de apă pe partea carosabilă, grindină şi vizibilitate diminuată.

Recomandăm conducătorilor auto să reducă viteza, să mărească distanţa între vehicule, să folosească luminile în mod corespunzător şi să nu bruscheze comenzile volanului! Asiguraţi-vă corespunzător înainte de schimbarea benzii şi semnalizaţi această intenţie”, au transmis reprezentanţii Centrului Infotrafic din cadrul Poliției Române.

Comentarii Facebook