Sambata 21 Decembrie

Banca Transilvania a investit peste 300.000 de euro pentru împăduriri în Cluj, Bistrița-Năsăud și București


Banca Transilvania a investit, începând cu 2014, peste 300.000 de euro în programe de voluntariat dedicate împăduririlor din Cluj (Tritenii de Jos), Bistrița-Năsăud (Budeşti, Budești-Fânațe, Sânmihaiu de Câmpie, Călăraşi (Jegălia) şi Bucureşti (Videle). În total, au participat aproximativ 10.000 de voluntari, cu ajutorul cărora au fost împădurite suprafețe de aproape 50 de hectare cu peste 200.000 de puieți, pentru care rata de prindere a fost de aproape 90%. Partenerii BT în aceste inițiative sunt Tăşuleasa Social şi Asociația Mai Mult Verde.

La Banca Transilvania, facem mai mult decât banking. Implicarea noastră în viața comunității este unul dintre pilonii dezvoltării BT şi înseamnă inclusiv investiții an de an în acțiuni de voluntariat pentru împăduriri, în localități care suferă din punctul de vedere al acoperirii cu pădure. Facem astfel un bine românilor, României şi încurajăm voluntariatul. Am participat la plantarea Pădurii Transilvania, alături de colegi din BT, de voluntari şi de oamenii din comunitățile locale în care ne-am implicat”, declară Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania.

În ultimii 5 ani ani, la acțiunile de împădurire au fost de fiecare dată aproximativ 1.500 de participanți, transformându-le din acest punct de vedere în cele mai mari acțiuni de voluntariat din țară.

Povestea verde merge mai departe în 23 martie, în Bistrița-Năsăud

Investițiile BT în programe de voluntariat pentru mediu continuă şi în acest an. Următoarea acțiune de voluntariat va avea loc sâmbătă, 23 martie, în localitatea Sânmihaiu de Câmpie din județul Bistrița-Năsăud.

Pădurea Transilvania este ca o sărbătoare pe care toată lumea o așteaptă. Lista de participare se ocupă la fel de repede ca la marile concerte. Este mai mult decât o acțiune de mediu. Oameni din toată țara vin să fie împreună și să împartă din bucuria de a fi un pic mai aproape de natură. Formarea unei comunități atașate de pădure, de mediu, este una dintre cele mai mari realizări a celor 4 ediții de Pădurea Transilvania. O așteptăm cu nerăbdare pe a 5-a”, afirmă Alin Uhlmann Uşeriu, Preşedinte, Asociația Tăşuleasa Social.


Comentarii Facebook