Duminica 22 Decembrie

Banii nu mai sunt pe primul loc pentru noua generație! Tinerii preferă echilibrul dintre muncă și viața personală, arată un studiu realizat la Cluj


Tinerii privesc echilibrul dintre viața personală și muncă ca unul dintre cele mai importante criterii atunci când aleg un nou job, arată un studiu realizat de UBB Cluj.

Studiul, ,,De ce muncim?”, elaborat de Centrul de Strategie, Leadership și Dezvoltare Inteligentă (CSLDI), din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC), al UBB a scos la iveală faptul că noua generație are un comportament și totodată așteptări diferite în ceea ce privește mediul de lucru.

Astfel, au fost chestionați studenți din mai multe universități din România dar și angajați ai companiilor private din Cluj-Napoca.

În cazul studenților, pe primul loc în topul criteriilor în alegerea unui loc de muncă este work-life balance, adică echilibrul muncă-viață privată, în timp ce pentru angajați este mai importantă siguranța locului de muncă, echilibrul muncă-viață personală fiind clasat de abia pe locul 4. 

Screenshot 2024-05-14 150010.png sjgsus.png

Acest lucru i-a surprins și pe realizatorii studiului, care spun că acest rezultat va trebui urmărit cu atenție și în viitor, pentru a putea observa în mod real ce rol joacă munca în viața generațiilor viitoare. 

„Deși managerii din generația mea (pentru care este greu de înțeles) pot să minimizeze sau să ia în glumă un asemenea indicator, trebuie sa ne punem întrebarea: este el doar un efect temporar al pandemiei, sau semnifică o schimbare masivă de identitate personală, în care munca nu mai are același loc esențial?” a declarat Decanul FSPAC, Călin Emilian Hințea, potrivit CursdeGuvernare.ro 

Printre cele mai importante criterii după care studenții și angajații își aleg locul de muncă s-au numărat și tipul de muncă desfășurată și oportunitățile de dezvoltare în carieră. 

Și managerii observă că în ultimii ani, noile generații de angajați tind să aleagă din ce în ce mai des echilibrul dintre muncă și viață privată.

,,Nu îl simt (work-life balance), ci este evident – dacă acum 10 ani la 17:30 aveam jumătate din oameni în companie acum mai am 2 la 17:30 când se termină programul oficial – paradigma oamenilor s-a schimbat, asta e ceea ce își doresc – timpul de job e timpul de job, timpul liber e timp liber. Munca peste program înseamnă demotivare și scădere și mai mare a productivității”, a declarat unul dintre liderii intervievați în cadrul studiului.

Comentarii Facebook