Bărbat cercetat de polițiști după ce s-a îmbătat și a atacat o femeie în Florești. A rănit-o cu un cuțit


Un bărbat de 43 de ani, din judeţul Alba, este cercetat de poliţişti pentru agresarea unei femei. Acesta ar fi rănit-o în zona abdomenului cu un cuțit.

La data de 6 august, ora 17:45, poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti au fost sesizaţi telefonic cu privire la faptul că unei femei i s-ar fi cauzat leziuni cu un cuţit în zona abdomenului.

Poliţişti s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că o femeie de 48 de ani, din comuna Poiana Vadului, în timp ce se afla la o stână din zonă, a fost rănită cu un cuţit în zona abdomenului de către un bărbat aflat sub influenţa alcoolului.

Victima a fost transportată la unitatea medicală pentru a i se acorda îngrijiri de specialitate.

Poliţiştii efectuează cercetări în cauză pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs incidentul şi luarea măsurilor legale care se impun, urmând ca încadrarea exactă a faptei să se facă raportat şi la numărul de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea victimei.

Comentarii Facebook