Vineri 22 Noiembrie

Bărbat lovit de tren in Cluj-Napoca


O persoana a fost lovită de tren pe strada Kovari Laszlo. 

ISU Cluj a raportat cazul la ora 19.50, fara a oferi alte informații. Se știe ca este vorba despre un bărbat, dar nu este cunoscuta starea acestuia.

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această seară la un accident feroviar petrecut în apropiere de strada Kovari Laszlo din Cluj-Napoca. Apelul de urgență a venit la ora 19:50, iar salvatorii au găsit la fața locului un bărbat de 46 de ani, semiconștient, care prezenta multiple traumatisme. Ulterior, acesta a devenit inconștient, fiind intubat de către echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă de la Detașamentul 2 și transportat în stare gravă la spital. La misiune au luat parte două autospeciale cu modul de descarcerare, alături de ambulanța SMURD. De la această intervenție nu sunt imagini.

La data de 28 noiembrie a.c., în jurul orei 19.50, polițiștii Secției Regionale Poliție Transporturi Cluj au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi fost surprinsă și accidentată de un tren, în zona străzii Kovari Laszlo din Cluj-Napoca.

În urma verificărilor, polițiștii au constat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Cluj-Napoca, care prezenta mai multe leziuni, fiind preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru mai multe investigații de specialitate.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Comentarii Facebook