Duminica 22 Decembrie

Bărbat prins la furat de un jandarm clujean aflat în timpul liber


Un jandarm clujean aflat în timpul liber, a reușit să prind un hoț, în timp ce se afla la cumpărături.      

Miercuri, 17 iulie a.c., în jurul  orei  12.00, plutonier Andrei Gîvan din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj, aflat în timpul liber, într-un magazin din Cluj-Napoca, a observat un bărbat care fugea spre ieșire având asupra sa o geantă. În urma acestuia alerga un agent de pază strigându-i să se oprească”, informează IJJ Cluj.

Jandarmul şi-a lăsat imediat căruciorul de cumpărături și a început să alerge după persoana respectivă. A reușit să-l prindă, şi-a declinat identitatea, trecând apoi la imobilizarea acestuia. Consecutiv, a luat legătura cu dispeceratul unității, în vederea trimiterii unui echipaj.  

După sosirea echipajului, au fost întocmite actele de sesizare a faptei de natură penală. În urma verificării în baza de date, s-a constatat că bărbatul se afla sub control judiciar pentru săvârşirea altor infracţiuni. 

Jandarmii clujeni au predat persoana Secţiei 2 Poliţie Cluj-Napoca pentru continuarea demersurilor legale.


Comentarii Facebook