Duminica 22 Decembrie

Un bărbat și-a tăiat gâtul pe strada Dâmboviței, în Mărăști - VIDEO


Un bărbat și-ar fi tăiat gâtul în Mărăști, pe strada Dâmboviței. Incidentul a avut loc vineri, în jurul orei 14.45.

Potrivit martorilor, bărbatul ar avea probleme psihice. La fața locului este un echipaj de poliție și de la Ambulanță. ”L-a imobilizat un om pe la spate. Toți 3 erau călare pe el. Doi polițiști si unul în civil”, a relatat un martor la incident. 

Bărbatul a folosit un cuțit sau o lamă, acest lucru nu este clar în acest moment. Victima primește îngrijiri medicale.

Azi, 17.01.2020, în jurul orei 11:00, am fost solicitați de către reprezentanți ai  Centrului de Sănătate Mintală Cluj pentru a-i sprijini in vederea internarii unui bărbat în vârstă de 54 de ani, din Cluj-Napoca, aflat în evidențele unității ca bolnav psihic periculos. 

Cel în cauză, un bărbat de 54 de ani, din Cluj-Napoca, și-a  produs leziuni cu o lamă de cuțit în zona gâtului, în timp ce se afla pe strada Dâmboviței. 

Până la sosirea ambulanței, politiștii au acordat primul ajutor, ulterior victima a fost condusă la UPU, pentru îngrijiri medicale”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Pompaș.

Comentarii Facebook