Bătaie în trafic pe Corneliu Coposu. Un interlop periculos a făcut singur dreptate în trafic - VIDEO


O bătaie ca în filme a avut loc pe strada Corneliu Coposu, din Cluj-Napoca.

Duminică, 19 decembrie, doi șoferi, de 27 de ani respectiv de 70 de ani, s-au tamponat pe strada Corneliu Coposu.

Șoferul de 27 s-a certat cu cel de 70 de ani, dar în conflict a intervenit cu alt bărbat de 33 de ani, ultimul fiind un interlop periculos. 

Bătaia din trafic de pe Corneliu Coposu 

În jurul orei 14.45, polițiștii au fost sesizați referitor la un eveniment rutier soldat cu pagube materiale pe strada Corneliu Coposu din municipiul Cluj-Napoca, în urma căruia s-ar fi iscat o stare conflictuală.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, constatând faptul că în urma unui eveniment în trafic, un conducător auto de 27 de ani, din județul Sălaj s-ar fi manifestat agresiv, lovind autovehiculul conducătorului implicat în respectivul eveniment, respectiv un bărbat de circa 70 de ani, din Cluj-Napoca. 

Ulterior, între conducătorul auto de 27 de ani și un alt participant la trafic, respectiv un bărbat de 33 de ani, s-ar fi iscat o stare conflictuală după ce acesta din urmă ar fi intervenit pentru a aplana situația.

La ajungerea echipajului de poliție, starea conflictuală a fost aplanată, cei doi conducători optând pentru procedura constatării pe cale amiabilă a accidentului.

De asemenea, persoanele implicate în starea conflictuală au precizat faptul că urmează a-și exercita dreptul de a formula plângere prealabilă pentru lovire sau distrugere în perioada următoare.

În urma evenimentului nicio persoană nu a fost transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere, urmând ca în cadrul cercetărilor să fie stabilite toate circumstanțele în care s-a produs evenimentul.

Comentarii Facebook