Duminica 22 Decembrie

Bătaie între ”șmecherași” în fața unei săli de jocuri din Cluj. Patru persoane au fost reținute


Polițiștii clujeni au reținut, pentru 24 de ore, patru persoane implicate într-o bătaie ce a avut loc în fața unei săli de jocuri.

La data de 31 iulie a.c., patru bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și linistii publice și lovire sau alte violențe, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Penal”, informează IPJ Cluj.

Conform oamenilor legii, la data de 30.07.2018, în jurul orei 20:15, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, în exteriorul unei săli de jocuri aflată pe raza de competență, s-a iscat o ceartă între două persoane, iar ulterior aceasta s-a extins prin participarea mai multor persoane, care se amenințau cu acte de violență.

La fața locului, polițiștii au constatat că trei persoane au suferit leziuni în urma conflictului. Astfel, organele de poliție s-a sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În urma investigațiilor efectuate și a probatoriului administrat, la data de 31 iulie a.c. polițiștii au reținut patru bărbați, cu vârste cuprinse între 30-38 ani, din municipiul Cluj-Napoca, implicați în conflict.

Cei în cauză urmează a fi prezentați magistraților în vederea luării altor măsuri preventive.

Comentarii Facebook