Duminica 22 Decembrie

Bătaie la clubul Avangarde din Aghireșu între interlopi. Totul a pornit de la o femeie

 

Un nou scandal a izbucnit la clubul Avangarde din Aghireșu, unde în vară a fost bătaia între interlopi și angajații firmei Scutul Negru. 

 

Scandalul din noaptea de sâmbătă spre duminică a izbucnit în jurul orei 00:30. Poliţia Oraşului Huedin a fost sesizată cu privire la faptul că într-un local public din Aghireşu Fabrici a avut loc un scandal. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi ”au stabilit faptul că, între doi bărbaţi de 24 şi 33 ani din Aghireşu Fabrici, a avut loc un conflict spontan, verbal, urmat de un schimb de lovituri, cauzat de neînţelegeri în ceea ce priveşte o tânără din aceeaşi localitate”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Simona Vornicu.

 

Agenţii de securitate au intervenit şi i-au condus pe cei doi înafara localului. În momentul intervenţiei, unul dintre agenţii de securitate a fost lovit în schimbul de lovituri care a avut loc între cei doi bărbaţi. A fost solicitată intervenţia unui echipaj SMURD, dar bărbaţii au refuzat acordarea de îngrijiri medicale.

 

Polițiștii îi cercetează pe cei doi pentru ”clarificarea împrejurărilor în care a avut loc acest eveniment sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri”.

 

Imagini de la bătaia dintre interlopi și Scutul Negru, la Aghireșu. Săbii și bâte de baseball - VIDEO

Comentarii Facebook