Bătrână surprinsă în timp ce zgârie o mașină parcată, în Iris VIDEO
Mai mulți locuitori de pe strada Bujorului, din cartierul clujean Iris, se plâng de faptul că o femeie le zgârie mașinile.
Aceasta a fost surprinsă și de camera de supraveghere a unor locuitori, în timp ce le zgâria mașina vecinilor.
În imagini se văd cum două femei trec pe stradă, iar una dintre ele, mai în vârstă, trece pe lângă autoturism, trăgându-și mâna pe aceasta.
Totuși, proprietarii autoturismului nu au depus plângere la Poliție până acum.
”Până la această oră, nu a fost depusă nicio plângere în acest caz”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.
19 Comentarii
asa va trebuie soferi nesimtiti.
Mulți nesimțiți ocupă trotuarul cu mașina lor și pun pietonii în situația de a trece pe carosabil ca să se poată deplasa. Ar trebui să se sesizeze și poliția ca să le dea și amendă șoferilor care parchează astfel. Probabil că doamna s-a săturat de situație și a răbufnit. F. bine a făcut!
Foarte bine face.
Nu inteleg de unde atata rautate daca oamenii n-au unde parca. Sunt atatea locuri unde nu exista trotuar si pietonii sunt nevoiti sa mearga pe carosabi. Ar trebui sa dam peste ei cu masina, sa- i zgariem putin?
Adi neam de nesimtit ce a fost prima data mersul biped sau mersul pe 4 roti? Probabil pui de om mersul in 4labe si tusti direct la mersul pe 4roti in cazul tau! P.S. Revino Adisor la mersul biped al stramosilor sa vezi ca lumea de la inaltime se vede mai buna!
Adi, ceea ce ai spus este de bun simt. Locuri de parcare nu sunt si inevitabil astfel de situatii apar. Idiotul care bate campii raspunzandu-ti ca mersul pe doua picioare a fost primul, ar trebui sa se tarasca inapoi in pestera de unde a iesit.
La nesimtire am vazut si eu ca tre sa raspunzi cu nesimtire mai ales la noi! Daca tzaranu infect cazut din vf de munte si-a tras 'benveu' dupa ce a lucrat 3-5-10 luni in 'italea' si apoi il parcheaza persiflant "unde vrea mushchii lui" din cauza ca politia nici nu prea se baga, din pacate asta e singura solutie ca la astia nici aia cu stergatoarele… Citeste mai departe
Pentru ca Bmw.....
Se interzice oprirea sau stationarea pe trotuar. Autoritatea competenta poate permite oprirea sau stationarea , partial sau total , a unui vehicul pe trotuar cu respectarea marcajului , iar in lipsa acestuia numai daca ramane liber cel putin un culoar de minim 1 m latime inspre marginea opusa partii carosabile , pentru circulatia pietonilor.
Nu… Citeste mai departe
La fel se interzice sa iti faci dreptate singur. Pentru ca daca am face dreptate fiecare cum ne duce capul poate tu Paul ai fii fetita acuma =)))
ai fi*
După cum spuneam, nu sunt adeptul distrugerii bunurilor (în cazul de față nu sunt deloc de acord cu ce face protagonista știrii), la fel cum dumneavoastră nu sunteți adeptul gramaticii limbii române. Dar vă mulțumesc pentru comentariu.
pai masinistii deja isi fac dreptate singur:nu am locuri de parcare,parchez unde vreau,inclusiv pe trotuar(chit ca parcarile de la stadion sau polivalenta is aproape goale zilnic).desi doamna a facut un gest de aplaudat!
ff.bine face daca nemernicul si-a lasat masina aiurea in drum.
normal!.....parcata pe stanga??!?!
doar s-a vazut ca nu-i sens unic!
felicitari doamna!