Duminica 22 Decembrie

Bătrânii care s-au bătut pe Calea Florești, amendați de Poliție. AFLĂ de ce s-au BĂTUT

 

Cei doi bătrâni care s-au bătut, vineri, 12 iulie, în jurul orei 18.00, pe Calea Florești, au fost aspru amendați de Poliție. 

 

Știri de Cluj a sesizat IPJ Cluj în momentul în care a intrat în poseseia imaginilor surprinse în timpul altercației, care a avut loc pe strada Calea Floreşti din municipiul Cluj-Napoca, în zona podului ”N”. 

 

În 12 iulie 2013, în jurul orei 18:05, o patrulă de poliţie care executa serviciul de patrulare pe strada Calea Floreşti, în zona podului ”N”, s-a sesizat din oficiu cu privire la un scandal ce avea loc între două persoane de sex masculin. 

 

În timp ce poliţiştii îi identificau pe cei doi în persoana lui G. Victor din com. Săvădisla şi D. Vasile din municipiul Cluj-Napoca, evenimentul a fost anunţat prin apelul unic de urgenţă 112.


Poliţiştii au solicitat o ambulanţă la faţa locului, cele două persoane implicate în altercaţie au fost consultate de medic, însă au refuzat transportarea la spital.

 

Cu ocazia audierii, cei doi au declarat că nu doresc să depună plângere penală unul împotriva altuia şi nu formulează nici alte pretenţii, aceştia fiind sancţionaţi contravenţional la Legea 61/1991 cu amendă contravenţională în cuantum de 300 lei (primul), respectiv 200 lei (al doilea) pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal în locuri sau localuri publice”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj. 

 

Conform unor surse din rândul anchetatorilor, cei doi bătrâni s-au bătut din cauza unui telefon mobil. ”G. Victor și-a uitat telefonul mobil in masina lui T. Vasile si acesta din urma a refuzat sa i-l inapoieze. Primul s-a dus să își facă dreptate și a ieșit această bătaie într-un spațiu public”, ne-a spus unul dintre polițiști.

 

Doi bătrâni s-au RUPT în bătaie pe Calea Florești, lângă Podul N! UNDE e POLIȚIA? - VIDEO ȘOCANT - EXCLUSIV

Comentarii Facebook