Duminica 22 Decembrie

„BeCool – Gândește înainte!” program educațional pentru elevii clujeni


În contextul pandemiei de Covid – 19, în colaborare cu autorităților publice locale, Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Ford Motor Company Fund organizează în luna noiembrie 2021, în toate liceele clujene, programul online de conducere preventivă „BeCool – Gândește înainte!” powered by Ford Driving Skills for Life.

„BeCool – Gândește înainte!” este un proiect educațional derivat din programul gratuit de conducere preventivă Ford Driving Skills for Life, demarat în România cu ajutorul echipei campioane naționale de raliuri, Napoca Rally Academy.

Ediția 2021 a Proiectului „BeCool – Gândește înainte!” propune elevilor clujeni din clasele a-XI-a și a XII-a, din toate unităţile de învăţământ liceal, din județul Cluj, sesiuni de formare și de informare online, cu privire la efectele negative ale comportamentului teribilist în trafic, cauzat și de consumul de alcool și droguri la volan, în scopul prevenirii accidentelor de circulaţie și formării unui comportament responsabil pe drumurile publice.

Programul „BeCool- Gândește înainte” este implementat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Consiliul Județean Cluj, Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj, Brigada de Combatere a Crimei Organizate Cluj şi Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Cluj.


Comentarii Facebook