Duminica 22 Decembrie

Biciclist clujean, la un pas să fie bătut de muncitorii de la RADP Cluj. A ÎNDRĂZNIT să le atragă atenția că stau pe pistă - VIDEO


Un biciclist s-a legat de un grup de muncitori de la RADP Cluj, regie subordonată Primăriei Cluj-Napoca, postați pe pista de bicicliști de pe Moților. 

Biciclistul a fost urmărit de cei de la RADP Cluj, cu duba din dotare, iar la intrare pe Clinicilor i-a fost tăiată calea. 

Le-am atras atenția ca au parcat pe pista pentru biciclete, replica fiind ”fain ai parcat, mă!”. S-au ofensat foarte tare pentru ca le-a fost atrasa atentia, aproape au sarit la bataie, felicitari RADP Cluj.

Sper sa vada cine trebuie acest video si sa se ia masuri in legatura cu acesti "oameni”, a relatat Lucian Octavian Selagea.

Din imagini nu rezultă că biciclistul i-ar fi înjurat pe cei de la RADP Cluj, așa cum susțin aceștia. Ce rezultă foarte clar este că angajații regiei au sărit jos din dubă, precum un grup de interlopi, și au fost la un pas să îl bată pe biciclist.

Probabil că l-a salvat camera cu care filma totul.

Potrivit IPJ Cluj Polițiștii Biroului Rutier Cluj au efectuat din oficiu verificări, ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public referitoare la un incident petrecut pe o stradă din municipiul Cluj-Napoca.

Astfel, au fost identificate persoanele surprinse de camerele video, în urma audierii acestora concretizându-se faptul că incidentul ar fi avut loc la data de 29 mai a.c., în cursul dimineții. Polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca au luat măsurile legale în conformitate cu prevederile Legii 61/1991R, 3 persoane fiind sancționate pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Video: Info Trafic România  24

Comentarii Facebook