”Bine că noi mergem la lucru!” - Șmecheria cu cărți de rugăciune, prin care se fac bani mulți la Cluj - FOTO
Un tânăr face bani mulți, profitând de bunătatea clujenilor. Îl vedem peste tot pe unde sunt aglomerări, împărțind cărți de rugăciune, iar apoi revine și cere bani.
”Pe infractorul care dă cărți de rugăciuni oamenilor și cere donații pentru case de copii nu îl vede nimeni în tot Clujul? De cel puțin 12 ani face treaba asta, pentru el a munci e egal cu moartea. Chiar nu se sesizează Poliția, Poliția locală, sau alte autorități? Chiar nu îl poate opri nimeni cerșit și să îl pună să muncească?”, se întreabă un clujean.
Acesta profită de cărți sfinte și de bieții copii orfani ca să stoarcă bani de la oameni pentru folosul lui.
”Ce face el e efectiv STRIGĂTOR LA CER. Pe mine m-a păcălit în 2010. Am crezut că am făcut o faptă bună, m-a văzut un prieten și el mi-a zis de manevră. Bine că noi mergem la lucru și el face 50 de lei de la câte un clujean cu suflet bun”, a mai spus cel care a sesizat stuația.
Acesta își face veacul prin Vivo, pe Eroilor dar și în alte zone din Cluj-Napoca, unde se adună multă lume.
8 Comentarii
Vine și la Oncologie l -am văzut de multe ori pe ăla cu casa de copii și el are 35de ani cred. Profita de oamenii bolnavi. Nimeni nu face nimic cu acești trântori.
Ț i g an u l DAFINEL din Finișel. Banii făcuți pe vânzarea de Acatiste (nu sunt cărți de rugăciuni - cartea de rugăciuni e altceva) ajung la ruletă. Are o tehnică foarte mizerabilă. Se apropie de tine și îți întinde un acatist după care își spune "povestea" cum că e de ls casa de copii și să-i dai cât dorești. Dacă ii dai acatistul înapoi, devine agresiv… Citeste mai departe
Cine-i prost da. Daca nu esti prost nu dai.
Stie el de ce merge cu biblia in mana.
M-a fentat si pe mine o data, dar partea cea mai rea e ca a fentat-o si pe nevastamea desi eram cu ea. Un moment de neatentie si gata, o vad cu carticica in mana. Mare grija la smecher
Tine din sufletul lui fericit cu U. Face și el un ban, nu da în cap la nimeni dacă nu-i shobolan de Gruia.
@Radu: Ma pis pe fata lui de cioroc,sa vezi ce agresiv devine dacă nu îl ajuți!
@Radu: face exact ce stie un rruman sa faca...."dupa blocuile grii....etc" doar ca acum prin parcari de magazine