Vineri 22 Noiembrie

Biserica de lemn din Tăuți, comuna Florești, o COMOARĂ a județului Cluj - VIDEO

 

Biserica de lemn din Tăuți, care poartă hramul ”Sfinții Arhangeli Mihail și Gavril”, este o adevărată comoară, fiind inclusă în patrimoniul național.

 

Biserica se ridică acum în mijlocul cimitirului, dar inițial a fost înălțată pe ”Leșioară”, de unde a fost mutată în 1829.

 

Lăcașul a fost edificat ca biserică unită (greco-catolică), iar sătenii își aduc aminte că ultima liturghie arhierească greco-catolică a fost săvârșită în această biserică în anul 1938, de către episcopul unit Iuliu Hossu.

 

Preotul paroh Liviu Rus a fost cel care a fpăcut în 1996 demersuri pentru ca biserica să fie consolidată. În Sfântul Altar s-a ridicat o sfântă cruce din lemn, pictată de către ieromonahul Alexandru Ghenț, starețul mănăstirii Sfânta Treime din Feleacu și donată de familia Iarca Ioan.

 

Primăria comunei Florești a finanțat lucrările de restaurare a picturii realizate de Dimitrie Ispas în anul 1829. Biserica de lemn din Tăuți și Biserica de lemn din Bica sunt singurele biserici vechi de lemn din județul Cluj în care au fost efectuate lucrări de conservare și restaurare a picturii în perioada 1990-2010.

 

Biserica ce poartă hramul Sfinților ”Mihail și Gavril” a fost atestată din câte se știe din 1793. Biserica a fost adusă în acest loc în 1829 și așezată pe acest loc, în mijlocul cimitirului satului. A fost pictată de către Dimitrie Ispaș și fiul său Ioan.

 

A fost păstrată cu multă sfințenie și oamenii au pus tot sufletul, pentru că și-au dat seama de valoarea acestui monument. În 1962, biserica a intrat în patrimoniul cultural național și s-au făcut mai multe intervenții la acoperiș, unde s-a schimbat șița de pe acoperișul bisericii. 

 

Eu am venit aici ca preot în 1983, la 1 septembrie, iar biserica se afla într-o stare de degradare foarte avansată și am socotit de cuviință, dacă Dumnezeu m-a rânduit să fiu preot aici, să nu las acest monument să se distrugă, dându-mi seama de valoarea acestui patrimoniu pe care moșii și strămoșii nostri l-au păstrat cu atâta drag și atâta sfințenie”, a povestit preotul Liviu Rus. 

 

Prelatul a mărturisit că se ghidează în viață după un crez simplu, învățat de la un fost duhovnic. 

 

Ceea ce am învățat eu de la un duhovnic de-al meu a fost o vorbă foarte înțeleaptă, că este foarte importantă relația dintre vorbă și faptă. Fiind bolnav, dânsul mi-a spus așa: ”Părinte să înțelegi un singur lucru, vorba sună, fapta tună!”. Acesta este mesajul meu întotdeauna și l-am avut în suflet. Ceea ce vorbesc vreau să pun și în practică, iar credincioșii mei să înțeleagă acest lucru nu numai din vorbe, ci să vadă la mine că ceea ce mi-am pus în gând am și făcut. Roagă-te și muncește și fii exemplu pentru toți cei din jurul tău. Trebuie să ne implicăm și mai mult decât am făcut-o până acum și să fim aproape de tineri. Să îi sfătuim, să nu fim nepăsători, pentru că Dumnezeu ne ajută, dar și noi trebuie să fim cu mai multă dăruire și să simtă ei (tinerii) că în biserică și aproape de biserică găsesc un sprijin și un ajutor, un sfat bun, corect, cinstit și drept”, a mai spus preotul Liviu Rus. 

 

Părintele a încercat să obțină și fonduri de la Ministerul Culturii pentru a restaura biserica, dar fără succes. ”Ne ajută foarte mult Primăria din Florești, care a înțeles importanța acestei biserici. Avem slujbă în fiecare zi de miercuri și duminică, la care asistă localnicii, dar și mulți turiști, care vin să vadă această biserică de lemn, cea mai bine conservată din județ”, a mai spus preotul Rus.

 

Toate bisericile din Florești, o adevărată vatră istorică și ecumenică, sunt prezentate în clipul de mai jos, realizat de Primăria comunei Florești.



Comentarii Facebook