Duminica 22 Decembrie

Biserica nu a luat nicio măsură în privința episcopul de Huşi. De ce?

 

Biserica Ortodoxă Română nu a luat nicio măsură împotriva episcopului Huşilor, în ședința Sfântului Sinod.

 

S-a constat că parcurgerea tuturor etapelor statutare şi regulamentare noi privind desfăşurarea unui proces canonic bisericesc poate dura mai multe luni, fapt care ar prelungi foarte mult situaţia de incertitudine din eparhia Huşilor. În acest context, Preasfinţitul Părinte Episcop Corneliu, deşi se consideră nevinovat, totuşi, pentru pacea şi binele Bisericii, a hotărât să se retragă din slujirea de Episcop al Huşilor şi să rămână în ascultare deplină faţă de Sfântul Sinod. Sfântul Sinod a aprobat această solicitare şi a decis vacantarea scaunului de Episcop al Huşilor, în vederea alegerii unui nou episcop pentru această eparhie, în cel mult 60 de zile, conform prevederilor statutare, transmite Biserica Ortodoxă Română (BOR).

 

În acest moment rămâne un simplu monah. Din punctul de vedere al Biserii Ortodoxe acest caz este încheiat. Nu se vor aplica alte măsuri. Momentan, nu ştim la ce mănăstire se va retrage”, a declarat Vasile Bănescu, citat de Mediafax.

 

Pe 30 iunie procurorii DNA Iaşi i-au trimis în judecată pe Sebastian Jitaru, preot arhimandrit la Catedrala Episcopală Huşi, Gheorghe Damian, preot de caritate la Spitalul Judeţean Vaslui, şi Mihai Bumbu, preot paroh la Parohia Văleni, judeţul Vaslui, pentru că l-ar fi şantajat pe Episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanu. Ulterior, imaginile au apărut în spaţiul public.

 

După ce filmarea a fost făcută publică, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că după ce a analizat imaginile cu doi bărbaţi întreţinând relaţii sexuale apărute în spaţiul public, poate confirma că unul dintre aceştia este Episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeau.

Comentarii Facebook