Duminica 22 Decembrie

Bloc cu 11 apartamente înghesuit la Cluj pe 550 de metri pătrați. E atât de îngust că nu poate fi mobilat


Membrii Comisiei de Urbanism din cadrul Primăriei Cluj-Napoca au luat în discuție un proiect care a agitat spiritele în rândul celor care locuiesc pe strada Someșului. Este vorba despre un bloc cu 11 apartamente care ar urma să fie ridicat pe strada Someșului, nr. 39, o zonă de case, care acum este ”revitalizată” pentru interesul unora.

Constructorul este Liviu Călin Borodi, fostul cameraman al primarului Emil Boc, din perioada în care acesta a fost premier.

Clădirea are din proiect o lățime de numai 9 metri, ceea ce este considerat prea puțin de către arhitecți. 

Cu toate acestea proiectantul de la Arhimar  a spus că s-au făcut modificări față de prima variantă adusă în Comisia de Urbanism.

Față de prima variantă pe care am prezentat-o comisiei, am retras ultimul nivel, nemaiconsiderând clădirea de colț. Am modificat sistemul de parcare, așa că la subsol vor fi parcări suprapuse cu acces cu lift auto, iar câteva locuri vor fi și la nivelul parterului. Pentru accesul în curte a, prevăzut un gang și 2 locuri de parcare cu altă destinație, deci nu pentru rezidenți. Regimul de înălțime e cel din PUG, S+P+5E+R, cu un procent de ocupare a terenului (POT) de 43%, față de maximul de 50% cât e permis și un coeficient de utilizare a terenului (CUT) de 2,6. Propunem un bloc cu 11 apartamente și un spațiu cu altă destinație la parter. În curte vom amenaja și un loc de joacă”, a explicat arhitectul Valentin Moldovan, conform Ziua de Cluj.

Vecinii de la numărul 41 au casa lipită de noul bloc și reclamă că blocul este la numai 1,52 metri și respectiv 1,9 m față de casa lor. 

Clădirea este atât de ”zveltă” încât va fi greu să fie mobilată, crede Daniel Pop, arhitectul șef al municipiului Cluj-Napoca. 

Mi se pare o clădire care prin sveltețea ei este greu mobilabilă, dar asta sigur nu e problema mea. Consider că accesul auto spre lift trebuie regândit complet, nu se vor admite locuri de parcare dependente în acel subsol mecanizat, iar accesul în lift nu ar trebui să se faca din stradă, pentru că nu se poate asigura o zonă de stocare. Vă propun să-l mutați în curte.

Cred că trebuie să analizăm foarte atent acest proiect pentru că e prima construcție de amploarea asta de pe acel front de stradă și care evident va da tonul construcțiilor viitoare din această zonă. Deci o lipire foarte îngustă pe calcan care e foarte ineficientă nu cred că e în regulă. O soluție ar putea fi ca această clădire să fie mai lată și să aibă un nivel în minus”, spus arhitectul.

Primarul Emil Boc a remarcat faptul că parterul este prea jos și a cerut renunțarea la un etaj pentru a înălța parterul. ”Practic renunțați la un nivel și astfel să creșteți înălțimea la parter. Să arate bine și din stradă vitrinele, clienții care intre să se simtă confortabil, nu cu un tavan foarte jos”, a concluzionat Emil Boc, conform sursei citate.

Președintele Comisiei de Urbanism, Adrian Iancu, a propus chiar să se facă un Plan urbanistic zonal pentru că parcela e foarte mică, pentru că ”să forțezi o clădire de colț la o asemenea înălțime creează o serie de anomalii. Ar trebui un PUZ aici. Și de asemenea, să revină cu o reproiectare a subsolului, să asigure un număr corect de locuri de parcare, fără suprapuneri și un acces al bicicletelor și altfel decât prin lift”.

Primarul Emil Boc nu a gustat propunerea, pentru că PUZ -ul trebuia solicitat la început. ”Să ne concentrăm pe ce este legal acum și pe ce ne propune proiectul. Avizăm această clădire cum este sau nu? Să meargă la POT-ul maxim de 50%, de la 43% cât are acum sau nu? CUT-ul e deja la maxim. Aici vă rog să vă manifestați creativitatea, ca această clădire să arate bine”, a spus Emil Boc.

Proiectul nu a fost aprobat, pentru că trebuie regândit Procentul de Ocupare a terenului (POT).

Untitled.jpg

Comentarii Facebook