Blonda beată din BMW -ul Z4 este ELIBERATĂ. Mama ei: Fiica mea nu a băut niciodată
Procurorii clujeni au decis că blonda beată care a condus un BMW Z4 și a provocat un accident pe Moților să stea după gratii numai 24 de ore.
Yannina Oltean a fost reținută de poliție în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 1.00, iar mandatul de 24 de ore expiră în această noapte.
”O conducătoare auto de 29 de ani din Deva, conducea un autoturism pe Calea Moților, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus.
Anterior accidentului, în Piața Unirii, șoferița nu a oprit la semnalele polițiștilor, iar echipajul de poliție a trecut la urmărirea ei. Fiind testată cu aparatul etilotest s-a constatat că era sub influența băuturilor alcoolice, având o concentrație 1,02 alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul autoturismului care cirucula regulamentar și doi pasageri au suferit răni ușoare, iar un alt pasager a fost rănit grav”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.
-----------------------------
UPDATE
Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a anunțat că nu va sesiza instanța în acest caz pentru arestarea preventivă, astfel că Yannina Oltean va fi eliberată.
Avocatul ei este Peter Eckstein Kovacs, care, însă, nu a vrut să declare nimic.
Yannina Oltean va fi cercetată în stare de libertate, având interdicție de a părăsi județul Cluj. La ieșire de la Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca tânăra nu a declarat nimic. Mama acestia a declarat că fiica ei nu a băut niciodată alcool și că fiica ei s-a întâlnit miercuri seara cu o prietenă în oraș.
În imaginine de la jos apare Yannina Oltean într-o avansată stare de ebrietate, ceea ce contrazice spusele mamei. Alcoolemia tinerei a fost de 1,02 alcool în aerul expirat.
Blonda din BMW către Poliție, cerând ÎNDURARE: Promit că nu voi mai CONDUCE - VIDEO
26 Comentarii
O *****. Dar va scapa. Ca pt Z4 o supt ****, o **** si pt libertate.
Mama ei: Fiica mea nu a băut niciodată.....apa:-)
d_na fica dumitale nu bea dar **** asta ia prorus politistilor cai face odata si sa uite
MORI IN MORTII MA-TII ZDREANTA ! Ca de erai tu lovita de cineva el primea temnita sau pe arest si tu esti in stare de libertate !
Poate nu era beata....dar nasolita sigur era:)))) Maicasa cum crede ea k gica ei nu a baut niciodata:)))
ce limbaj, ce mentalitati ... toti sunteti judecatori. rusine clujului pt asemenea cetateni ...
chiar asa, o fata cuminte a fost judecata de niste oameni rai, cand ea, saraca, n-a comis nici o infractiune! ce oameni, dom'le, ce oameni... noroc ca exista buni samariteni ca tine, care-i apara pe nemernici si le dau ocazia sa loveasca iar si iar, vedea-v-as victimele alora pe care-i aparati!
Chiar dacă nu a băut (pănă nu vine rezultatul expertizei nu putem știi), faptul că nu a oprit la semnalul Poliției, și în goana de a fugi de ei a cauzat acel accident, e o circumstanță foarte agravantă!
Alta javra trecuta de prima tinerete care se crede fotomodel. Dispari in m0rtii ma~tii de m_ista, s-a saturat toata tara de oameni gen tu.
ps- nici nu vreau sa stiu cat ai supt pt masina aia
pai o eliberato ca sa termina partida de sex propusa,la cum arata nici sa imi de-a ea mie bani nu m-as culca cu ea,eventual as lasa-o sa-mi faca cu mana
Mai da-mi place de unii, cine sunteti voi sa judecati asa aspru un om ? cine va da acest drept ? Da, fata a gresit si va plati pentru faptele ei dar de aici pina la a judeca un om pe care il cunosti doar de pe net e muuult ! Sau va credeti curati si fara nici o problema de va dati asa usor cu parerea ? Eu spun sa stati strimb si sa judecati drept -… Citeste mai departe
Sunt curios cum ai fi gandit daca intra in masina ta cand te intorceai din concediu cu familia si iti omora copilul? Cred ca o intelegeai ca na, se poate intampla oricui!? Cam la ce bani evaluezi tu viata unui om? Dar a copilului tau?
Da , imi retrag cuvintele avind in vedere ce am vazut azi pe net in urma analizelor de laborator - fata a consumat canabis + alcool ....
In primul rand sa se inteleaga un lucru: nu ii iau apararea fetei. A gresit si trebuie sa plateasca, asta e clar. Dar sa fim seriosi, nu cred ca e o fata care sa bea in mod regulat...este sportiva, nu are cum sa fie betiva, tinuta ei arata asta. A baut in noaptea aceea, clar. Dar a fost o exceptie si nu a baut singura ci probabil cu "prieteni". Intrebarea… Citeste mai departe
Nu am inteles o treaba, nu bea regulat sau nu este regulata regulat!
I-am dat 100 euro pt o partida, nu merita Mai mult de 100 de lei. Arata bine dar se misca rau
Dar p...la a supt vreodata? sau nici asta nu stii ?
mai bine foloseai prezervativ sau o avortai dracu
CE PROST ESTI CLOD, ATUNCI CUI MAI DADEAM NOI MUMU ?
http://m.stirileprotv.ro/lbin/mobile/index.php?url=/stiri/actualitate/o-tanara-din-cluj-incatusata-cu-greu-de-politie-a-facut-ravagii-pe-strazile-orasului-la-bordul-unui-bolid.html
Poate invatati sa scrieti si voi stirile calumea. Spor la invatat :)
vai ce fata de trotineta are....zabaloasa pulii...si urata cu crengi..zici ca are 50 de ani..baga'o-ar ****-n mama ei de retardata ordinara...pisa-m-as in natia ma-tii...creca e mandru tac'su de ea...fata tatii...
Mama acestei campioane de fitness:
Zici ca fii-ta nu a baut deloc alcool in viata ei?
Aici e raspunsul imgur.com/5xl6vO5
si aici iar...
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=578201735548286&set=pb.100000753938189.-2207520000.1393538673.&type=3&theater
dispari ma zdreanta din cluj! te stie tot orasul acum, pleaca departe si fa accidente in alte tari, nu aici.
rapandula dracu'!
Doamne, ai sperma la gura fata. sterge-te macar. nu trebuie sa stie toti ce meserie ai
Doamne ca fata are tarfa asta.o bețiva ordinara sa putrezesti acolo.ma pis pe tine