Miercuri 18 Decembrie

Bobotează 2022 la Cluj-Napoca: Primul an în care s-a terminat apa sfințită la Catedrala Mitropolitană


Sute de credincioși s-au înghesuit să ia agheasmă la Slujba de Bobotează de la Catedrala Mitropolitană Cluj. 

La finalul slujbei, oamenii aflați la rând au luat pet -uri cu apă sfințită, care s-a terminat. ”Umpleau plasa la un rând, fugeau repede la alt rând. Să mai prindă.Cine a reușit să umple plasa, altfel trăiește anul ăsta!”, ne-a relatat un martor.

Au fost și preoți de la alte biserici care au luat cu baxul. ”A venit un preot și a certat voluntarii să împartă doar câte un pet de enoriaș. Apoi a luat 2 baxuri și a plecat”, ne-a mai relatat martorul ofuscat pe modul în care s-a organizat evenimentul.

Slujba oficiată de IPS Andrei, Mitropolitul Clujului, a fost una înălțătoare, pe placul credincioșilor adunați în Piața Avram Iancu. 

Ce efecte are agheasma

Cu Agheasma Mare se stropesc toate persoanele şi lucrurile care trebuie să fie exorcizate, curăţite şi binecuvântate sau sfinţite, ca de pildă, rânduiala la curăţirea fântânii spurcate, la vasul cel spurcat, la binecuvântarea şi sfinţirea prapurilor, la sfinţirea Crucii şi a troiţelor, a clopotului, a vaselor şi a Efectele Aghesmei Mari şi întrebuinţarea eiveşmintelor bisericeşti ş.a. În unele părţi (ca de exemplu prin Bucovina şi Transilvania) există obiceiul de a stropi cu aghiasmă şi trupurile celor răposaţi, pentru ca astfel sufletele lor să se înfăţişeze sfinţite la Înfricoşătoarea Judecată, anunță Radio Renașterea..

Agheasma Mare e folosită, de asemenea, de către arhiereu la sfinţirea bisericilor, a antimiselor, a Sfântului şi Marelui Mir ş.a. În casele credincioşilor, Aghiasma se păstrează la loc de cinste, în vase curate, în care se pune de obicei un fir de busuioc. (…) Se obişnuieşte să se guste dintr-însa din  ajunul Bobotezei până la odovania praznicului (14 ianuarie). De asemenea, se mai poate bea în zile de post mai aspru sau la unele sărbători, cu binecuvântarea preotului duhovnic. Îndeosebi cei opriţi de la împărtăşire se pot mângâia luând Agheasmă şi apoi anafură. Când ne împărtăşim, Agheasma se ia după împărtăşanie, iar când luăm numai anafura, Agheasma se ia înainte de anafură, după cum se arată în cartea Liturgica specială a părintelui prof. dr. Ene Braniște.

Comentarii Facebook